Reveniți în această dimineață în țară, după remiza obținută pe Stade de France, elevii lui Lucescu nu au avut deloc timp de odihnă.
Pe o ploaie mocănească, selecționerul i-a adunat pe tricolori pentru o ședință de pregătire, pentru că peste doar trei zile urmează partida cu Austria.
Totuși, antrenamentul a fost unul ușor, cel puțin pentru titularii de aseară. Aceștia, împreună cu Mihai Roman au efectuat doar alergări ușoare, preț de un sfert de oră. De asemenea, goalkeeperii au avut un program diferit de restul lotului, aceștia antrenându-se separat.
Niciun jucător nu pare să acuze vreo accidentare după partida de aseară, singurul care a lipsit de la antrenament fiind rapidistul Marius Constantin. Acesta a invocat probleme personale și a fost învoit de Răzvan Lucescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER